Telemetrie și Telemonitorizare
BEIA Consult International SRL din București oferă la prețuri atractive toată gama de echipamente de telemetrie și telemonitorizare produse sub brandul Adcon Telemetry: Stații de bază, Unități distante de telemetrie (RTUs = Remote Telemetry Units), Senzori, Accesorii pentru RTUs și pentru senzori, Software de prelucrare și prezentare a datelor pe serverul central.
BEIA vă oferă, de asemenea, cele mai bune soluții de sistem și constructive pentru utilizarea durabilă și cu deplină satisfacție a produselor Adcon în domenii dintre cele mai diverse.
Telemetrie si telemonitorizare cu echipamente de la Adcon Telemetry, companie care, începând cu data de 01.10.2015, este o entitate de business (business unit) din grupul OTT Hydromet, cu sediul în orașul Kempten din Germania.
Echipamentele Adcon Telemetry sunt utilizate în hidrometrie, protecția plantelor, comanda sistemelor de irigații, meteorologie, măsurarea calității apei și aerului, gestionarea sistemelor de alimentare cu apă, măsurarea potențialului de energie regenerabilă etc.
Primul demers al specialiștilor BEIA în sisteme și produse OTT-Adcon este acela de a înțelege ce vă doriți, pe baza datelor pe care le puneți la dispoziție. După care urmează oferta preliminară, vizita de documentare (site survey) la locul de instalare, oferta finală și acceptarea acesteia, aducerea de la OTT Hydromet a echipamentelor necesare, instalarea și punerea în funcțiune, manualul de utilizare specific și trainingul (în măsura în care aceste ultime două elemente sunt necesare).
Știm din experiență că BEIA continuă să fie un partener important pentru Dvs. și după punerea în funcțiune a stației sau sistemului Dvs. de telemetrie / telemonitorizare. Astfel, în cazul în care exploatați o singură stație sau un număr mic de stații, serverul central de la BEIA poate constitui soluția optimă pentru prelucrarea datelor Dvs. și accesul prin Internet la datele prelucrate de oriunde și oricând. BEIA percepe pentru acest serviciu o taxă modică, în care pot fi incluse și alte costuri, cum ar fi cel al comunicației GSM-GPRS dintre stație și server sau cel al tele-consilierii oferite permanent, care s-a dovedit foarte utilă și apreciată de către beneficiarii noștri.
Noutăți
Două stații libelium instalate la o fermă de bovine – FarmSustainaBl
0 Comentarii